La început, unii nu erau obişnuiţi să vadă cărţi creştine şi, , Biblii” expuse în public, Primăria mi-a cerut să dau jos însemnul cu peştele de pe tonetă. Un poliţist rămas cu mentalitatea veche a venit la mine şi a început să ţipe:
— De unde ai apărut cu aşa ceva aici?
— De pe pământ.
— Cine ţi-a dat voie să vii cu aşa ceva aici?
— Vă rog să nu ţipaţi la mine pentru că sunt autorizat.
— Ce autorizaţie domnule?
— Poftiţi, uitaţi-vă!
— Ce relaţii ai, domnule, de ţi-au făcut aşa ceva?
— Nu am nici o relaţie, am făcut o cerere şi s-a aprobat.
Aveam şi ceva papetărie de vânzare, odată au venit doi gardieni comunitari:
— Cât costă agenda asta mică?
— Doi lei.
— Şi pentru noi?
— Nu vă supăraţi, eu am marfă înregistrată şi preţuri minime, nu pot să dau mai ieftin.
— Atunci, actele la control!
Le-am dat un dosar cu tot felul de acte şi autorizaţii necesare, după ce au studiat mai mult timp şi s-au consultat între ei au spus:
— Domnule, dumneata ai depăşit suprafaţa închiriată.
— Nu se poate, acoperişul la tonetă este cel mai mare gabarit, tabla aceea a fost de 1 pe 2 m, şi acum este mai mică cu 2 cm, că i-am făcut streaşină de un cm, deci nu depăşesc.
— Şi înălţimea?
— Nu vă supăraţi, cu înălţimea rezultă metri cubi, eu am închiriat 2 m pătraţi, şi dacă nu se răstoarnă, pot să o fac de 10 m înălţime.
— Da, dar ai suprafaţă de expunere mai mare.
— Aceasta este problema mea.
S-au dus şi au adus administratorul pieţei la mine, când i-au explicat ce au împotriva mea, acesta a început să zâmbească şi a zis:
— Domnu Tecar ai vizate autorizaţiile?
— Da.
— Eşti liber să-ţi faci treaba, domnule Tecar! şi a întors spatele gardienilor.